sâmbătă, 30 octombrie 2010

Am fost zilele trecute la o cabană din Apuseni, satul Mărișel. Un sat amplasat pe un platou montan la 1200 metri altitudine. Cabana Moților se numește locul unde am stat și aparține familiei Hosu.  Ceea ce au făcut ei, actul lor de curaj îl socotesc ca fiind soluția care poate transforma turismul din România într-o activitate profesională. Acești tineri, au în jur de 30 de ani, sunt de fapt orășeni din Cluj. Ei au vândut tot ce aveau la oraș și au construit această cabană unde s-au mutat definitiv, locuiesc acolo! Deci ei sunt dedicați în întregime turismului. Nu numai că au construit această cabană dar se ocupă de fiecare detaliu: mâncarea pe care o servesc să fie cât mai naturală și specifică locului, adună mereu date noi despre obiective care pot fi vizitate în zonă și poveștile care vând, istorie, legende, mituri. E un loc unde dacă te duci nu te simți fraierit, așa cum ai senzația în multe locuri din România, în special în cele care nu s-au adaptat vremurile actuale, unde directorul umblă îmbrăcat la costum cu cravată și în papuci de casă. Intrați pe www.cabanamotilor.ro și tentația de a trece pe-acolo o să apară ca un cadou de la Moș Crăciun.
Nu mergeți la muzeu fara sa verificati programul de vizitare. Nu știu dacă la toate dar la majoritatea muzeelor din România programul de vizitare nu este făcut pt. vizitatori ci pt. angajații muzeului. Când ai tu timp sa îl vizitezi, dupămasa sau la finele săptămânii, este închis sau are program scurt. Și tot ei, angajații se plâng că nu au vizitatori. Eu am făcut 100 de km de la Tg. Mureș la Cluj, i-am promis fiicei mele de 12 ani că o duc la Muzeul de zoologie, un muzeu deosebit, am ajuns sâmbătă la ora 15 și se închisese la ora 14.....

vineri, 29 octombrie 2010

IN FAȚA BLOCULUI


La umbra unei găuri
Creștea o basculantă
Și-avea o buză groasă
C-o mână debordantă
Și-un cuc lipit de roată
Puțea splendid a spumă
Râzând de-o crăcănată
Și-ncârligată glumă.

Mai sus, peste găină,
Cu gâtul de volan,
Se alungise-n tină
O mufă de golan
Cântând c-o răgușită
Trompetă de beton
Pe-o limbă încâlcită
În fiecare ton.

Și astfel fericirea
Bolborosea-n canal
Și toată mănăstirea
Dansa hip-hop la bal.
Doar caprele cu lupă
Împinse de la spate
Sorbeau greoi din supă
C-o țeavă de păcate.

Aseară am scris această poemă inspirat de întoarcerea la oraș de pe un munte mușcat de brumă unde liniștea mi-a oprit rostogolirea haotică. S-ar putea să fie originală, poema.
Blogul e pus la editura pentru că eu mă ocup de ea, (adică Mircea Arieș-Grindean) de editura care dă hărți, un fel de hărți. Eu vreu să fac hărți pentru turiști nu hărți turistice. Acuma lucrez la un fel de hartă pentru munții Apuseni. Dar scriu câte un poem când îmi vine.